Showing posts with label painting. Show all posts
Showing posts with label painting. Show all posts

8/06/2020

Eli's he(ART) for your space!

”Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Cînd tăcerea e mai puternică decât muzica. Astfel că orice cântec, orice concert mi se părea că nu este decât un continuu avertisment. Mi se repeta mereu că frumuseţea, vraja sunt provizorii. Că după ele va urma tăcerea. Că sunetele acelea minunate pe care le ascultam se vor preface în tăcere, în cenuşă. Muzica va muri. Nu putem în timpul concertului să fugim înapoi prin desişul sunetelor spre clipa când, îmbătaţi de muzică, am deschis buzele şi am început să murmurăm. Pe măsură ce înaintezi în emoţie, te apropii şi de sfârşitul ei. Nimic nu te poate salva. Nu există decât frumuseţi trecătoare. Eternă e doar tăcerea. Concertele care întrerup tăcerea nu fac decât s-o tulbure câteva clipe ca o piatră care loveşte suprafaţa încremenită a unui lac. Atât durează muzica.

Atât durează cât şi cercurile concentrice de pe luciul unui lac. Restul, da, restul e tăcere.
Orice am face. Concertele sunt ca şi noi. Accidente ale tăcerii.”

Octavian Paler, ”Viaţa pe un peron”


Grafică: Eli Sandu, pentru o clipă de emoție... trecătoare!


Paloare

Somn îngemănat


2/14/2020

Copiii fericiți au obiceiul să se creadă Dumnezeu

"Copiii fericiți au obiceiul să se creadă Dumnezeu.
Să crești înseamnă să te micșorezi. Să crești înseamnă să cazi. Am învățat să fiu om în toată firea grație loviturilor, violențelor, compromisurilor și deziluziilor. Universul nu mai era încântător. Ce este un om? Pur și simplu cineva-care-nu-poate... Care-nu-poate-ști-tot. Care-nu-poate-face-tot. Care-nu-poate-să-nu-moară. Cunoașterea limitelor mele a făcut să crape găoacea copilăriei: la șapte ani, am încetat pentru totdeauna să mai fiu Dumnezeu." - Eric-Emmanuel Schmitt, "Evanghelia după Pilat"
Pictură pe lemn: Eli Sandu (Eli's Wonderland)



"Mi-am petrecut copilăria în visare. În fiecare seară, zburam peste câmpia și peste dealurile Nazaretului. Când toată lumea dormea, pășeam tiptil peste prag, deschideam brațele, îmi luam avânt și trupul meu se înălța în văzduh. Îmi aduc prea bine aminte de mângâierea aerului sub coate, un aer dens, mai tare și mai consistent decât apa, îmbălsămat de mireasma jilavă a iasomiei, un aer care mă purta fără nici o pală de vânt. Adeseori, târam alene așternutul până în prag și de acolo pluteam întins pe spate pe deasupra pământului cenușiu. Măgarii înălțau capetele să vadă, cu ochii lor negri și frumoși ca de fată, corabia mea care plutea printre stele." - 
Eric-Emmanuel Schmitt, "Evanghelia după Pilat".

Pictură pe lemn: Eli Sandu (Eli's Wonderland)


2/06/2019

Postări populare