11/14/2019

Come and take with me a sip of five o'clock tea 30 septembrie 2019



Come and take with me
A sip of five o'clock tea!
“Dacă înainte de fiecare gest, am încerca să-i prevedem toate consecințele, să le cântărim serios, mai întâi pe cele imediate, apoi pe cele probabile, posibile, cele imaginabile, n-am reuși să ne urnim un pas din locul unde primul gând ne-a făcut să ne oprim. Rezultatele bune și rele ale vorbelor și faptelor noastre se distribuie, în mod destul de uniform și de echilibrat, se presupune, în toate zilele viitorului, inclusiv în acelea, fără sfârșit, când nu vom mai fi aici să le vedem, să ne felicităm pentru ele sau să ne cerem iertare, de altfel, unii spun că asta este nemurirea de care se tot vorbește. “ - José Saramago, „Eseu despre orbire"
Nu avem șansa unui Undo care să redea zâmbetul sau starea de bine a celor cărora le-am greșit cu un cuvânt. Putem găsi însă acele cuvinte care să îndulcească situația. Prilejuri se găsesc destule și primul care îmi vine în minte este o invitație la ceai... poate azi la 5 p.m?

Come and take with me a sip of five o'clock tea 28 - 29 septembrie 2019

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                  28 septembrie 2019
"Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili, chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.
Îmi rămâneau doar cărţile. De când mă ştiu, mi-a plăcut să cumpăr cărţi şi sufeream că niciodată n-aveam destui bani pentru asta. Cumpăram chiar mai multe decât reuşeam să citesc. Îmi ziceam că într-o zi voi găsi timp pentru fiecare. În felul acesta, îmi umplusem camera. Stăteam dimineaţa sau seara în pat şi mă uitam la cotoarele lor pe care le ştiam pe dinafară. Pe unele nu apucasem să le deschid niciodată. Pe altele le răsfoisem. Din altele citisem la întâmplare câteva pagini sau câteva capitole. Şi, în sfârşit, pe unele le citisem sau le citisem chiar de mai multe ori. Dar mie îmi erau toate dragi. Dacă mi le-ar fi luat cineva, dacă mi-ar fi făcut curăţenie în cameră şi ar fi scos cărţile mi-ar fi fost îngrozitor de frig. Atâta vreme cât ele erau acolo mă temeam mai puţin. Îmi dădeau un sentiment de linişte relativă, pe care nimeni n-ar fi reuşit să mi-l dea. Şi pe măsură ce relaţiile mele cu lumea, în loc să se clarifice, s-au încurcat şi mai rău, cărţile mi-au devenit şi mai necesare." - Octavian Paler, "Viața pe un peron"
Încă la doi pași de săptămâna viitoare. 5 de seară cu muzică bună pe terasa ușor umbrită, tandru picurată cu verde și cupru. Soarele pândește printre frunze și tresaltă amuzat văzând cum lingurița îi schimonosește chipul în ceașca de ceai. Sfârșit aproape de septembrie.
Seară frumoasă!

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                29 septembrie 2019
"E interesant să urmărești traiectoria forțelor care conduc la întâlnirea a două persoane. Câteodată o asemenea întâlnire pare că se produce fără vreo pregătire specială, urmând cursul firesc al evenimentelor, de exemplu, persoanele locuiesc în aceeași casă, se duc la aceeași școală, se întâlnesc la institut sau la serviciu. Alteori se întâmplă ceva neașteptat - o încurcătură în legătură cu orarul trenurilor, un mic eveniment neplăcut, aranjat de sus, din ceruri, cum ar fi un început de incendiu sau o mică inundație de la etajul de deasupra, un bilet cumpărat întâmplător pe stradă la următoarea proiecție a unui film. Sau, iată, o întâlnire întâmplătoare: un bărbat se pregătește să urmărească atent pe cineva, se află în fața casei clientului său, și, deodată, trece o fată tânără, care n-are de-a face cu el. O dată, de două ori, de trei ori. Lui îi apare pe față un nenorocit de zâmbet și, într-o clipă, se luminează tot - ea e, scumpa, unica, viitoarea mea soție... Merită oare omul, oricare ar fi acela, asemenea eforturi din partea soartei?" - "Imago", Ludmila Ulițkaia
Mi-e drag să vă întâlnesc, fie și virtual, la ale noastre întâlniri de la ora 5!
Încheiați azi cu bucurie tot ce e de încheiat, ziua de mâine e un dar și o surpriză de neratat!

Come and take with me a sip of five o'clock tea 25 - 27 septembrie 2019

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                  25 septembrie 2019
I-am spus:
Dragostea ta e o binecuvântare şoptită în templul de foc al timpului. Cuvintele tale sunt lăcrămioare înflorite pe buza abruptă a celei mai înalte flăcări care e timpul iubirii noastre.
Tu ești din mine rupt. Parte din mine, cea mai bună, cea mai de folos. Prin tine și cu tine abia ajung să fiu eu însămi! Și asta ar trebui să fie de ajuns.
Seară blândă vouă!
La rândul lui, în "Manuscrisul găsit la Accra", Paulo Coelho scria:



Come and take with me                                                                                     26 septembrie 2019
A sip of five o'clock tea! 
.

 Vintage photography by Sarah Troester

Un cadru metalic, o siluetă albă, înveşmântată în negru, poate cu irizaţii azurii.

Vis sau realitate, putea fi orice… masca, orbitor de albă, fascinantă, în negrul dens care-o emana, spărgea la răstimpuri tăcerea cu vocea ei adâncă şi gravă. Tulburătoare căutare şi îndelung zbucium.

Valiza enormă, tapetată cu tulburi embleme decojite, nu făcea decât să o ţină pe loc. Era plină probabil de arome şi de zvonuri ale trecutului, un accesoriu care rămânea totuşi neputincios în trezirea altor vremuri… Pentru că imaginile care populau filmul unei posibile reconstituiri, melodia orientală, atât de tulburătoare, atât de trist îngânată făcând parcă să freamăte o pânză pătată de strania privire a unui chip angelic, se estompau ușor şi-apoi se topeau.

Clepsidra, efect optic creat de lumina reflectată de o suprafaţă pe alta, nu mai măsura timp, nu-şi scurgea nisipul ci prezenţa umană sau doar amintirea ori presimţirea ei.

Într-un alt plan, vechi fotografii recuperau o lume posibil de descoperit într-un trecut magic dar numai pentru o clipă sortită şi ea trecerii. Mişcări legate – cursive se rupeau, se dezarticulau şi “Atingerea albastră”, ca o amnezie, făcea ca femeia îndoliată, purtând enorma valiză în căutarea unui ceva de negăsit, prinsă în capcana timpului, să-i cedeze. Imense fire, tainice legături o robeau întunericului.

O fâșie de mătase roşie foşni într-o mişcare a descătuşării. Linişte.

Apoi melodia se născu din nou şi, pe ultimele note, sfâşietoare, chipul angelic tot mai palid, tot mai departe în timp, se pierdu pentru totdeauna…

În lumina slabă care ne-a mai învăluit câteva clipe, ne-am ridicat din fotolii păstrând lipită de retină imaginea vălului fin fluturând într-o adiere blândă. Ne-am luat de mână, telepatic ne-am scurs impresiile prin tuburi subţiri unul altuia, apoi am simțit buzele lui sărutându-mă în ureche.

Am ieşit în tăcere.

Umbrele noastre udau trotuarul în trecere, se strecurau printre stropii reci ai nopţii mușcând din întuneric.



Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                    27 septembrie 2019
Îi privesc amuzată, șezând în autobuz pe locul meu care îmi asigură anonimatul și liniștea necesare observației. Îi cercetez pe rând, nu e greu, se supun fără să știe, fără să mă vadă, blocați în mașinile lor aliniate la semafor. Când sunt pasageri solitari, par că vorbesc singuri și adesea gesticulează, fața lor întreagă vorbește și ea dublând sensul cuvintelor. Buzele lor sunt neobosite. Câte o doamnă se privește în oglindă și-și mai retușează puțin machiajul sau aruncă o privire spre vitrine. Domnii au alte subiecte de interes... Când călătoresc în doi, de obicei o ea și un el, nu se privesc. Adesea tac. Uneori își vorbesc fără să se privească. Parcă s-ar dușmăni. Uneori se ceartă, se smucesc aprig din centuri. Chiar dacă glasurile lor nu ajung la tine, ai senzația că timpanul, oscioarele urechii, lichidele ei vibrează zgândărind căi nervoase până la creier. Îi "auzi".
La semaforul următor, o doamnă încruntată, obosită, tensionată, își sprijină cotul de fereastra din stânga și își frământă fruntea. De o parte și de alta a bulevardului Unirii - mașini și călători plătind tributul zilnic de ore petrecute în trafic. Învinși. Între cele două sensuri de mers, în iarba din fața ultimei fântâni arteziene încă nepornite, doi turiști și două călătoare fac fotografii Casei Poporului.
Feriți-vă de înghesuială, zic. Sunt multe drumuri mai puțin umblate dar pline de farmec. Munți mai puțin încercați sau dealuri și mări mai puțin lăudate dar înflorite și curate. Fiecăruia îi face bine schimbarea. Eu aș alege o livadă pe deal, sub cer curat pentru o plimbare, o gustare și un moment de uitare de toate la umbra strecurată a unui pom frumos copleșit de roade.

Come and take with me a sip of five o'clock tea 21 - 24 septembrie 2019

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                 21 septembrie 2019
Acum 3 ani încă mai migăleam printre materiale de construcții însă speram să încheiem toate lucrările în următoarele luni. Casa, atelierele, câinii pufoși și motanul iubitor, aerul pur al serii, cerul cu stelele așezate ca în manualul de astronomie, colțul visării de sub vișin, iarba moale de sub mărul domnesc, Axis Mundi al colțului nostru de rai, grădina cu legume, trandafirii răsfățători și alintați de atâtea mângâieri, corcodușul umbrar și cuib de fructe aromate topite în borcane cu dulceață, păsările nebune urmărindu-se printre crengi și frunze și fructe dulci, Regina nopții, clematitele stelate, crinii uriași, prunul și piersicul cel tânăr, strugurii negri vizitați de albine și cei albi în care lumina se aurește dulce-acrișor, cotloanele surprinzătoare și cuptorul pictat, lemnele pentru iarna care vine, terasa primitoare, toate își căutau locul în tablou. Munceam cu mâinile noastre ceea ce puteam și ne ieșea mai bine decât ar fi ieșit din mâini străine. Deși găsisem bucurie în toate, eram deja obosiți, trebuia să ne apropiem de sfârșit.
Acum suntem în micul nostru paradis. De aici vă scriu poveștile de seară și de aici își iau toate sevă și culoare.
După-amiaza de sâmbătă e specială întotdeauna când, pe nesimțite, se topește în culorile serii, în locul unde ceaiul e acea magică poțiune care eliberează frumoase amintiri.
Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                     22 septembrie 2019
În 15 august vă adresam un cuvânt și o propunere de a ne întâlni în fiecare zi, la 5 ale după-amiezii. Iată ce vă scriam atunci și iată câteva fotografii lăsate în urmă de zilele petrecute împreună sub acest nevinovat pretext. Azi simt că, dincolo de imagini și de cuvinte, am creat între noi legături de suflet pe care le consider prețioase.
În 15 august spuneam așa... Oprește-te! Acordă-ți răgazul binemeritat al zilei! Tăcerile ne sunt pline de lupte pe care ni le purtăm singuri, în noi. Cu ceilalți, cu sistemele, cu macro-sistemele, cu ideile, cu gândurile noastre sau cu vorbele altora, cu obsesii supărătoare, cu îndoieli și cu soluții care nu-și găsesc finalul fericit în acțiune. Conturul nostru abia ni le mai încape. Adulmecă aromele acestei ore când căldura începe să se stingă, când nuanțele cerului și ale ochilor se schimbă în punctul de convertire a acțiunii la pasiune, a zgomotului la șoaptă și liniștită ascultare. Vorbește dacă vrei despre culorile zilei ce ți-a trecut; am să te ascult și-am să mă bucur de toate izbânzile tale și, dacă ți-a fost greu, poate că, până iei o sorbitură din licoarea serii, am să găsesc pentru tine cuvântul care să te facă să zâmbești din nou. Vei face la fel pentru mine, pentru ceilalți?
Am să te-aștept în fiecare zi aici, la Five o'clock tea with Eli.
Cu prietenie

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                     23 septembrie 2019
”Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.” - Octavian Paler, "Viața pe un peron"
…Porunci mai ușor sau mai greu, poate uneori sau pentru unii imposibil de urmat. Viața poate fi o gară în care peroanele se întretaie, liniile se suprapun, destinele se întrețes. Și în acest păienjeniș de căi și de opțiuni, călcăm tiptil, pe vârfuri, încercând să ne menținem în aer, deasupra necunoscutului. În punctele nodale vezi siluete ezitând între o destinație sau alta. Uneori sunt indicate doar stațiile următoare, puntele terminus rămânând un mister sau o capcană.
Dintre cele 10, pe care ai urma-o cu inima întreagă?



Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                   24 septembrie 2019
Dacă arta trasează conturul gândurilor creatoare invitându-te în intimitatea artistului, ceaiul spală balastul zilei, aducându-ți pace și dorință de comunicare. Poți răspunde tentației de a te lăsa emoționat fie în preajma unei opere de artă, fie în compania unor persoane cărora le prețuiești prezența. Oricare va fi alegerea ta, la 5 p.m. te invit la ceai...







Come and take with me a sip of five o'clock tea 20 septembrie 2019

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                      20 septembrie 2019                                             
Filosofia kintsugi depășește cu mult o simplă practică artistică fiind un simbol al vindecării și al revenirii după o traumă. Îngrijit și onorat, obiectul rupt își asumă trecutul și devine, în mod paradoxal, chiar mai rezistent, mai frumos și mai prețios decât înainte de a fi spart.
Tehnica de recondiționare a ceramicii sparte a apărut la sfârșitul secolului al XVI-lea sau la începutul secolului al XVII-lea în Japonia. Artizanii au început să folosească lac și pigment de aur pentru a reconstitui obiectele de ceramică sparte. Această tradiție, cunoscută sub numele de ”kintsugi” - „cusături aurii” (sau ”kintsukuroi” - „reparație de aur”), se păstrează încă.
Entuziasmul internațional pentru kintsugi s-ar putea să se datoreze dorinței publicului de a admira și de a avea obiecte de ceramică, accesibilității atelierelor de lut, modului în care artiștii contemporani abordează acest material într-un mod inovator și admirației în creștere față de obiectele lucrate manual. Tehnica aplicată în mod tradițional de maeștrii lăcuitori, a fost preluată, continuată și adaptată, adusă în actualitate de ceramiștii zilelor noastre.
Începuturile sale sunt adesea asociate cu faimoasa poveste a unui conducător militar japonez din secolul al XV-lea, al cărui bol chinezesc glazurat cu celadon s-a spart. Povestea spune că a trimis bolul înapoi în China și a cerut să-i fie înlocuit cu unul nou. Fiind o piesă unică, ea nu a putut fi înlocuită. În schimb, ceramistul chinez i-a trimis vechiul bolul original, reparat prin aplicarea unor capse metalice, așa cum se obișnuia în China.
Tradiția folosirii la reparații a lacului de aur se pare că a început odată cu folosirea tot mai frecventă de către japonezi a bolurilor în ceremoniile ceaiului, în secolul al XVI-lea. Înflorirea pe plan international a tehnicii Kintsugi este un fenomen modern.
Artizanii care reparau bolurile de ceai sparte, precum și alte vase ceramice utilizate la ceremoniile de ceai au stăpânit, pe lângă tehnica lăcuirii, pictura în aur și argint a florilor și peisajelor pe obiecte decorative – tehnică numită maki-e.
În mod tradițional, tehnica kintsugi presupune utilizarea lacului japonez obținut din arborele kiurushi (arborele de lac). Prin oxidarea și polimerizarea acestuia se formează un lac extrem de dur care este utilizat in manufacturarea obiectelor japoneze de lux.
Acest material fusese folosit de maeștrii lăcuitori japonezi ca adeziv, chit sau vopsea, spune Gen Saratani, restaurator și artist japonez din generația a treia care lucrează acum în New York.
Metoda tradițională kintsugi începe prin utilizarea lacului pentru lipirea pieselor ceramice. De asemenea, lacul este utilizat ca și chit pentru a completa spațiile dintre bucățile lipite. Cum lacul nu poate fi îndepărtat după ce s-a uscat, piesele trebuie să fie puse la locul lor simultan, chiar și atunci când e vorba despre 20 de cioburi. Nu e deloc ușor.
Apoi, lacul trebuie să se usuce și să se întărească - proces care poate dura săptămâni întregi - înainte ca obiectul recompus să poată fi șlefuit. În final, se aplică aur peste cusăturile de lac. Procesul de restaurare se realizează așadar cu lac iar aurul se aplică doar pe suprafața piesei, acoperind ”cicatricile”.
Unii ceramiști contemporani utilizează pentru restaurări inclusiv argint, platină sau cupru. Lucrările pot dura câteva luni și te pot costa de la 50 USD până la câteva mii de dolari pentru o singură piesă.
Seară vindecătoare, seară binefăcătoare vouă!
























Come and take with me a sip of five o'clock tea (16 - 19 septembrie 2019)

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                    16 septembrie 2019
”Să nu crezi că poţi stabili cursul iubirii, căci ea, dacă te consideră vrednic, îţi va îndrepta ea cursul!… Dragostea nu este numai flori, zâmbete, iubire, ci înseamnă şi lacrimi, dorinţă, pasiune şi de aceea puțini au privilegiul de a-i descoperi puterea. Cine are capacitatea de a se îndrăgosti poate avea mereu încredere în iubire şi în valoarea omului de care s-a îndrăgostit! Dragostea e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se… agravează. Și ca orice floare pe care, dacă nu o uzi, se ofileşte. Nu iubeşti o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că o iubeşti tu! Iubirea e tot ce dorim, iar, în final, e tot ce-am avut. Dacă există un sens al vieţii… atunci EA este sensul, dacă nu… EA ar trebui să fie… Fără dragoste suntem orfani de toate, fără pasiune suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid! In iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte.”
Octavian Paler - ”Despre dragoste”
Îți citesc despre fericire. O bănuiesc în picăturile dăruite fiecărei zile, fiecărei cești de ceai sorbite pe îndelete, cu gândul la tine. O simt, o gust și-acum când conturez, din petalele de floare căzute pe luciul apei, chipul tău.
Seară frumoasă vouă!

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                17 septembrie 2019
”Putem număra stelele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Insă, de cele mai multe ori, uităm să ne numărăm şi pe noi… singura stea… singura planetă, singurul soare care contează!… Privim Universul cu o ciudată neîncredere, de parcă nu am putea concepe că mai există şi alte lumi, şi alte realităţi, şi alte locuri în care alte forme de oameni iubesc, urăsc, ucid, trăiesc… Astfel că realitatea ne izbeşte necontenit cu partea ei ascunsă în umbră: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simţim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne aparţine. Treptat, însă, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obişnuiţi sa le avem începem sa le simţim lipsa. Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic în care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie şi spirit cu o infinitate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem va exista şi armonie. Însă omul este o fiinţă haotică ce va tinde să-şi asume rolul cunoaşterii şi va claca în fața noilor infinituri de necunoaştere pe care le va întrezări. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila între nebunia descoperirii şi plictiseala de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va ține în cursă, până la sfârşit…”
Octavian Paler - ”Despre dragoste”
Azi e vâj, e nebunie, sorb doar un strop și alerg. Păstrați-mi din poveștile voastre de azi de la 5, să le savurăm mâine împreună la ceai, pe îndelete! Poate chiar intrăm in prelungiri...
Seară liniștită vouă!
Credit foto: mariakillam.com

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                     18 septembrie 2019
Am cârcei în stomac,
toamna e pe noi, plouă, se întunecă trist,
nu e timp,
mi-e dor...
cineva de departe mă iubeşte,
altcineva scrie frumos dar pleacă departe.
Am adormit cu greu gândindu-mă la 1001 de lucruri
şi tresărind din când în când la imaginea cuiva întoarsă din trecut
pe voalul fin al memoriei mele;
sunt unii care aşteaptă veşti,
alţii care au plecat fără să lase vreo urmă,
eu, aceeaşi,
cânt,
uneori desenez o fecioară,
mă opresc din lucru şi privesc departe,
văd imagini pe cer,
simt mirosuri familiare,
parcă aş prinde o amintire,
parcă s-ar umple de viaţă
ca apoi să piară ştearsă de umezeala pleoapei;
ştiu ce mi se întâmplă,
caut pasiunea, nu vreau să amorţesc,
ar însemna să mor.
Ce patetic,
tu ai înţeles,
poate când ai aflat m-ai iubit mai puţin,
aluatul acesta uman e păcătos până în cele mai adânci ape,
musteşte de murdării şi dorinţe amestecate într-o carne trecătoare,
mă urăsc şi te iubesc
şi iubesc şi mă urăsc şi iubesc mereu
câte ceva ce zboară prea sus,
e prea departe sau moare.
Roagă-te pentru sufletul meu,
să pot găsi printre atâtea iluzii pierdute
locul liniştii mele;
inutil.
Am fost frumoşi şi curaţi odată,
îngerii ne apăsau umerii
şi aripile lor
ne înfăşurau într-un impermeabil rezistent
la mizeriile lumii,
la ochii dinafară,
la vârtejurile dinăuntru.
E târziu acum...
Eli Sandu - ”E târziu acum. E toamnă”
Bună să ne fie inima! Seară blândă vouă!

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                             19 septembrie 2019
”...numai prin cultură ceea ce moare în noi poate cuceri o fărâmă de eternitate.
Desigur, nu sunt atât de naiv încât să cred că răul din om şi din lume poate fi combătut numai cu cărţi şi tablouri. Oricât mi-ar face plăcere să cred în forţa culturii, ştiu că ea nu poate singură să aducă mai multă dreptate. Dar mă gândesc adesea că totuşi nu întâmplător omul s-a ridicat în două picioare şi că, săvârşind acest miracol, el şi-a asumat o anumită obligaţie, de a nu se mai întoarce în peşterile din care a ieşit şi de a se împotrivi peşterilor din el însuşi. Îmi place să cred că picturile rupestre din grote sunt o victorie tot atât de mare ca focul, că roata. Căci a fost prima oară când, între peşteră şi el, omul a pus arta.
Un singur lucru aş vrea să vă mai spun azi. Am citit undeva că Henry Miller, acuzat atunci în America de obscenitate de către puritani, trăia în mizerie şi într-o dimineaţă şi-a rupt ultima pereche de pantaloni atât de rău încât nu mai puteau fi cârpiţi. Miller nu mai avea decât câţiva dolari, dar în loc să meargă să-şi cumpere o salopetă nouă a dat un anunţ în Los Angeles Times: „Scriitor american nu mai are pantaloni. Roagă să i se trimită urgent”. America, aceeaşi care nu vroia să-l citească, a consimţit să-l îmbrace. Miller a primit trei sute de pantaloni şi trei sute de costume, toate în excelentă stare.
E o întâmplare amuzantă, desigur. Dar, iertaţi-mă că vă atrag atenţia, artistul n-a luat tocul, nici penelul în mână pentru a obţine mai uşor câteva sute de pantaloni când i se rupe ultima pereche. El n-are nevoie de filantropie. Tot ce cere e să fie citit sau privit şi înţeles. Fără asta, nici admiraţia, nici reputaţia nu mai înseamnă nimic. Altfel zis, ştiu că nu există judecător mai important decât publicul. Dar acest drept creează datorii. Oare nu e adevărat că s-a râs cu hohote de impresionişti şi că Flaubert a primit scrisori ameninţătoare? Publicul e bine să afle că nu numai creatorii au greşit faţă de el, ci şi o parte a lui faţă de creatori. La urma urmei, istoria artei nu este numai istoria creatorilor, ci şi istoria înţelegerii muncii lor.
Atât deocamdată. Singurătatea artistului e o altă poveste.” -
”Rugaţi-vă să nu vă crească aripi” - Octavian Paler
O priveam clipind mărunt, deranjată de aurul toamnei strecurat printre frunze și revărsat, puțin violent, puțin impertinent, peste geamurile tramvaiului în mișcarea lui lentă, prin oraș. Se forța să privească spre lumină, ca să evite contactul vizual cu ceilalți. Îi vedeam profilul, buzele subțiri, ochii mici făcuți acum și mai mici, bluzița fină cu imprimeu bogat - fluturi mii gata să-și ia zborul spre un cer pictat parcă pe hârtia fină a unui săculeț de ceai...
Dați culoare acestei după-amiezi cu un ceai de culoarea podoabelor de toamnă ale copacilor!
Miniaturi realizate de Ruby Silvious pe pliculețe de ceai































Postări populare