Come and take with me a sip of five o'clock tea (16 - 19 septembrie 2019)

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                    16 septembrie 2019

”Să nu crezi că poţi stabili cursul iubirii, căci ea, dacă te consideră vrednic, îţi va îndrepta ea cursul!… Dragostea nu este numai flori, zâmbete, iubire, ci înseamnă şi lacrimi, dorinţă, pasiune şi de aceea puțini au privilegiul de a-i descoperi puterea. Cine are capacitatea de a se îndrăgosti poate avea mereu încredere în iubire şi în valoarea omului de care s-a îndrăgostit! Dragostea e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se… agravează. Și ca orice floare pe care, dacă nu o uzi, se ofileşte. Nu iubeşti o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că o iubeşti tu! Iubirea e tot ce dorim, iar, în final, e tot ce-am avut. Dacă există un sens al vieţii… atunci EA este sensul, dacă nu… EA ar trebui să fie… Fără dragoste suntem orfani de toate, fără pasiune suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid! In iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte.”
Octavian Paler - ”Despre dragoste”

Îți citesc despre fericire. O bănuiesc în picăturile dăruite fiecărei zile, fiecărei cești de ceai sorbite pe îndelete, cu gândul la tine. O simt, o gust și-acum când conturez, din petalele de floare căzute pe luciul apei, chipul tău.

Seară frumoasă vouă!

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                17 septembrie 2019

”Putem număra stelele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Insă, de cele mai multe ori, uităm să ne numărăm şi pe noi… singura stea… singura planetă, singurul soare care contează!… Privim Universul cu o ciudată neîncredere, de parcă nu am putea concepe că mai există şi alte lumi, şi alte realităţi, şi alte locuri în care alte forme de oameni iubesc, urăsc, ucid, trăiesc… Astfel că realitatea ne izbeşte necontenit cu partea ei ascunsă în umbră: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simţim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne aparţine. Treptat, însă, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obişnuiţi sa le avem începem sa le simţim lipsa. Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic în care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie şi spirit cu o infinitate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem va exista şi armonie. Însă omul este o fiinţă haotică ce va tinde să-şi asume rolul cunoaşterii şi va claca în fața noilor infinituri de necunoaştere pe care le va întrezări. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila între nebunia descoperirii şi plictiseala de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va ține în cursă, până la sfârşit…”
Octavian Paler - ”Despre dragoste”

Azi e vâj, e nebunie, sorb doar un strop și alerg. Păstrați-mi din poveștile voastre de azi de la 5, să le savurăm mâine împreună la ceai, pe îndelete! Poate chiar intrăm in prelungiri...

Seară liniștită vouă!

Credit foto: mariakillam.com

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                     18 septembrie 2019

Am cârcei în stomac,
toamna e pe noi, plouă, se întunecă trist,
nu e timp,
mi-e dor...
cineva de departe mă iubeşte,
altcineva scrie frumos dar pleacă departe.
Am adormit cu greu gândindu-mă la 1001 de lucruri
şi tresărind din când în când la imaginea cuiva întoarsă din trecut
pe voalul fin al memoriei mele;
sunt unii care aşteaptă veşti,
alţii care au plecat fără să lase vreo urmă,
eu, aceeaşi,
cânt,
uneori desenez o fecioară,
mă opresc din lucru şi privesc departe,
văd imagini pe cer,
simt mirosuri familiare,
parcă aş prinde o amintire,
parcă s-ar umple de viaţă
ca apoi să piară ştearsă de umezeala pleoapei;
ştiu ce mi se întâmplă,
caut pasiunea, nu vreau să amorţesc,
ar însemna să mor.
Ce patetic,
tu ai înţeles,
poate când ai aflat m-ai iubit mai puţin,
aluatul acesta uman e păcătos până în cele mai adânci ape,
musteşte de murdării şi dorinţe amestecate într-o carne trecătoare,
mă urăsc şi te iubesc
şi iubesc şi mă urăsc şi iubesc mereu
câte ceva ce zboară prea sus,
e prea departe sau moare.
Roagă-te pentru sufletul meu,
să pot găsi printre atâtea iluzii pierdute
locul liniştii mele;
inutil.
Am fost frumoşi şi curaţi odată,
îngerii ne apăsau umerii
şi aripile lor
ne înfăşurau într-un impermeabil rezistent
la mizeriile lumii,
la ochii dinafară,
la vârtejurile dinăuntru.
E târziu acum...

Eli Sandu - ”E târziu acum. E toamnă”

Bună să ne fie inima! Seară blândă vouă!

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                             19 septembrie 2019

”...numai prin cultură ceea ce moare în noi poate cuceri o fărâmă de eternitate.
Desigur, nu sunt atât de naiv încât să cred că răul din om şi din lume poate fi combătut numai cu cărţi şi tablouri. Oricât mi-ar face plăcere să cred în forţa culturii, ştiu că ea nu poate singură să aducă mai multă dreptate. Dar mă gândesc adesea că totuşi nu întâmplător omul s-a ridicat în două picioare şi că, săvârşind acest miracol, el şi-a asumat o anumită obligaţie, de a nu se mai întoarce în peşterile din care a ieşit şi de a se împotrivi peşterilor din el însuşi. Îmi place să cred că picturile rupestre din grote sunt o victorie tot atât de mare ca focul, că roata. Căci a fost prima oară când, între peşteră şi el, omul a pus arta.
Un singur lucru aş vrea să vă mai spun azi. Am citit undeva că Henry Miller, acuzat atunci în America de obscenitate de către puritani, trăia în mizerie şi într-o dimineaţă şi-a rupt ultima pereche de pantaloni atât de rău încât nu mai puteau fi cârpiţi. Miller nu mai avea decât câţiva dolari, dar în loc să meargă să-şi cumpere o salopetă nouă a dat un anunţ în Los Angeles Times: „Scriitor american nu mai are pantaloni. Roagă să i se trimită urgent”. America, aceeaşi care nu vroia să-l citească, a consimţit să-l îmbrace. Miller a primit trei sute de pantaloni şi trei sute de costume, toate în excelentă stare.
E o întâmplare amuzantă, desigur. Dar, iertaţi-mă că vă atrag atenţia, artistul n-a luat tocul, nici penelul în mână pentru a obţine mai uşor câteva sute de pantaloni când i se rupe ultima pereche. El n-are nevoie de filantropie. Tot ce cere e să fie citit sau privit şi înţeles. Fără asta, nici admiraţia, nici reputaţia nu mai înseamnă nimic. Altfel zis, ştiu că nu există judecător mai important decât publicul. Dar acest drept creează datorii. Oare nu e adevărat că s-a râs cu hohote de impresionişti şi că Flaubert a primit scrisori ameninţătoare? Publicul e bine să afle că nu numai creatorii au greşit faţă de el, ci şi o parte a lui faţă de creatori. La urma urmei, istoria artei nu este numai istoria creatorilor, ci şi istoria înţelegerii muncii lor.
Atât deocamdată. Singurătatea artistului e o altă poveste.” -
”Rugaţi-vă să nu vă crească aripi” - Octavian Paler

O priveam clipind mărunt, deranjată de aurul toamnei strecurat printre frunze și revărsat, puțin violent, puțin impertinent, peste geamurile tramvaiului în mișcarea lui lentă, prin oraș. Se forța să privească spre lumină, ca să evite contactul vizual cu ceilalți. Îi vedeam profilul, buzele subțiri, ochii mici făcuți acum și mai mici, bluzița fină cu imprimeu bogat - fluturi mii gata să-și ia zborul spre un cer pictat parcă pe hârtia fină a unui săculeț de ceai...
Dați culoare acestei după-amiezi cu un ceai de culoarea podoabelor de toamnă ale copacilor!

Miniaturi realizate de Ruby Silvious pe pliculețe de ceai