11/14/2019

Come and take with me a sip of five o'clock tea (8 - 11 septembrie 2019)

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                  8 septembrie 2019
"Iubirea! Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca până la El." - Michelangelo Buonarotti.
Azi "Cea iubită" e în gândul și în cuvântul multor creștini. O numim "Steaua mării" sau "Picătura mării", "Luminare" sau "Strălucirea luminii veșnice", dar nu pare a fi de ajuns pentru a o cuprinde pe toată într-un cuvânt gândit de om sau într-un nume omenesc.
Alții i-au spus "Candela de aur și luminoasă a Raiului", "Rug aprins care arde fără mistuire", "Temelia lumii", "Scară cerească", "Odrasla pomului celui de viață purtător". Și tot sărace par și aceste cuvinte.
Eu aș numi-o "Iubire, desăvârșită iubire". Și tot puțin îmi pare...
După-amiază liniștită din zi binecuvântată!
Credit foto: Ceainăria Infinitea
Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                        9 septembrie 2019
”Fără singurătate, Iubirea nu va rămâne mult timp lângă tine.
Pentru că și Iubirea are nevoie de odihnă, ca să poată călători prin ceruri și să se arate sub alte forme.
Fără singurătate, nici o plantă și nici un animal nu supraviețuiește, nici un pământ nu dă roade mult timp, nici un copil nu poate învăța despre viață, nici un artist nu reușește să creeze, nici o muncă nu poate să crească și să se transforme.
Singurătatea nu este lipsa Iubirii, ci completarea ei.
Singurătatea nu înseamnă lipsa de companie, ci clipa când sufletul nostru are libertatea să stea de vorbă cu noi înșine și să ne ajute să hotărâm cursul vieților noastre.
Astfel că binecuvântați fie cei care nu se tem de singurătate.”
Paulo Coelho – "Manuscrisul găsit la Accra"
Adăugați după-amiezelor voastre și o clipă binefăcătoare de singurătate. Doar a voastră.
Seară blândă, vouă!


Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                           10 septembrie 2019
Diminețile, după ce cobor din autobuzul de Alexandria, la capăt de linie, în Autogara Rahova, dau piept cu aerul greu de respirat, încărcat de noxe, al orașului. La doar 100 metri distanță de autogară, tramvaiul pornește spre centrul orașului, încărcat doar pe sfert, așa că de cele mai multe ori prind un loc liber și am bune condiții ca să citesc câte ceva. Când e vremea frumoasă, privesc pe geam orașul abia trezit, oamenii încă buimaci, ferestrele bătute de soare străpungând zidurile de beton ale blocurilor tip lamă, construite de-a lungul șinelor de tramvai - ctitorii comuniste adăpostind, unul lângă altul, poate mii de suflete.
Într-una dintre dimineți mă gândeam că o secțiune verticală prin aceste construcții care le sunt Acasă unora dintre noi ar descoperi un fagure uriaș și monstrous, palpitând de viață, gata să se prăbușească peste pietoni, peste mașinile prinse în trafic, peste mașinile parcate la picioarele lui. Tramvaiul a ajuns într-o oră în centru, încet, extrem de încet, îndeajuns de lent încât să pot încheia cartea primită de la colega mea, ”Micul infinit”. Capitolele scurte îmi erau administrate ca pastile de înțelepciune niponă, concentrate și profunde, eficiente ca niște haiku. Fiecare capitol se deschidea cu un motto. Pe unul îl alesesem ca motto al acelei zile… ”Inima ta să fie o gradină secretă... Păzește-ți inima mai mult decât orice, pentru că din ea ies izvoarele vieții” – un fragment din Biblie, din Pildele lui Solomon.
Bună să ne fie inima!
Un ceai cu miere și o vorbă ușoară care să bucure sau să mângâie un prieten încercat, real sau virtual, poate încheia frumos și cu folos toate drumurile acestei zile.

                                                                                                                11 septembrie 2019
Seara, la plecare, am coborât treptele râzând, am alergat spre tramvai zâmbind, apoi drumul până la autogară mi-a trecut repede și intens privind în jur, văzând doar în mine. Autobuzul a sosit rapid, am urcat, mă legăna el, mă legănam și eu în gânduri și nu știu cum am ajuns în sat, acasă. Pe drum am citit cu greu, parcă o umbră de neîndepărtat mi se așezase pe ochi. Doar câteva pagini dintr-o carte pe care o port cu mine pentru lecturi fugare în stații, între stații, într-un picior, ori două în autobuz… despre limbajul cuplurilor din romanele lui Marin Preda, despre dragostea lor negrăită, năvalnică, izvorâtă din priviri, despre sălbăticia înlănțuirilor nevorbite, despre tăcerea eliberării și, uneori, despre revelația că actul consumat nu a însemnat nimic decât încleștare și dorință pură, despre bariera pe care o constituie uneori chiar cuvintele pe care el sau ea le rostesc. Cuvintele, cele pe care eu le arunc în învolburarea care se crează între mine și ceilalți ca pe niște aliați. Ce m-aș face fără ele?
Cuvintele încurcă acolo unde încearcă să îmbrace un gol care, inevitabil, se va da cândva de gol. De prețuit e mai degrabă liniștea învăluind un preaplin jenat să se reverse.
Cam așa mi-a trecut seara aceea, în gânduri…
Fie că alegeți să-i vorbiți sau nu mai târziu, spre seară, la 5 picurați puțină miere în conversație fără să vă fie teamă să o purtați cu sinceritate și cu bună credință.


No comments:

Post a Comment

Aveți posibilitatea să mă contactați și sunând la numărul de telefon: 0744-572330.
Cu drag,
Elisabeta Sandu (ex. Salamon)

Postări populare