11/14/2019

Come and take with me a sip of five o'clock tea 21 - 24 septembrie 2019

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                 21 septembrie 2019
Acum 3 ani încă mai migăleam printre materiale de construcții însă speram să încheiem toate lucrările în următoarele luni. Casa, atelierele, câinii pufoși și motanul iubitor, aerul pur al serii, cerul cu stelele așezate ca în manualul de astronomie, colțul visării de sub vișin, iarba moale de sub mărul domnesc, Axis Mundi al colțului nostru de rai, grădina cu legume, trandafirii răsfățători și alintați de atâtea mângâieri, corcodușul umbrar și cuib de fructe aromate topite în borcane cu dulceață, păsările nebune urmărindu-se printre crengi și frunze și fructe dulci, Regina nopții, clematitele stelate, crinii uriași, prunul și piersicul cel tânăr, strugurii negri vizitați de albine și cei albi în care lumina se aurește dulce-acrișor, cotloanele surprinzătoare și cuptorul pictat, lemnele pentru iarna care vine, terasa primitoare, toate își căutau locul în tablou. Munceam cu mâinile noastre ceea ce puteam și ne ieșea mai bine decât ar fi ieșit din mâini străine. Deși găsisem bucurie în toate, eram deja obosiți, trebuia să ne apropiem de sfârșit.
Acum suntem în micul nostru paradis. De aici vă scriu poveștile de seară și de aici își iau toate sevă și culoare.
După-amiaza de sâmbătă e specială întotdeauna când, pe nesimțite, se topește în culorile serii, în locul unde ceaiul e acea magică poțiune care eliberează frumoase amintiri.
Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                     22 septembrie 2019
În 15 august vă adresam un cuvânt și o propunere de a ne întâlni în fiecare zi, la 5 ale după-amiezii. Iată ce vă scriam atunci și iată câteva fotografii lăsate în urmă de zilele petrecute împreună sub acest nevinovat pretext. Azi simt că, dincolo de imagini și de cuvinte, am creat între noi legături de suflet pe care le consider prețioase.
În 15 august spuneam așa... Oprește-te! Acordă-ți răgazul binemeritat al zilei! Tăcerile ne sunt pline de lupte pe care ni le purtăm singuri, în noi. Cu ceilalți, cu sistemele, cu macro-sistemele, cu ideile, cu gândurile noastre sau cu vorbele altora, cu obsesii supărătoare, cu îndoieli și cu soluții care nu-și găsesc finalul fericit în acțiune. Conturul nostru abia ni le mai încape. Adulmecă aromele acestei ore când căldura începe să se stingă, când nuanțele cerului și ale ochilor se schimbă în punctul de convertire a acțiunii la pasiune, a zgomotului la șoaptă și liniștită ascultare. Vorbește dacă vrei despre culorile zilei ce ți-a trecut; am să te ascult și-am să mă bucur de toate izbânzile tale și, dacă ți-a fost greu, poate că, până iei o sorbitură din licoarea serii, am să găsesc pentru tine cuvântul care să te facă să zâmbești din nou. Vei face la fel pentru mine, pentru ceilalți?
Am să te-aștept în fiecare zi aici, la Five o'clock tea with Eli.
Cu prietenie

Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                     23 septembrie 2019
”Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.” - Octavian Paler, "Viața pe un peron"
…Porunci mai ușor sau mai greu, poate uneori sau pentru unii imposibil de urmat. Viața poate fi o gară în care peroanele se întretaie, liniile se suprapun, destinele se întrețes. Și în acest păienjeniș de căi și de opțiuni, călcăm tiptil, pe vârfuri, încercând să ne menținem în aer, deasupra necunoscutului. În punctele nodale vezi siluete ezitând între o destinație sau alta. Uneori sunt indicate doar stațiile următoare, puntele terminus rămânând un mister sau o capcană.
Dintre cele 10, pe care ai urma-o cu inima întreagă?



Come and take with me
A sip of five o'clock tea!                                                                                   24 septembrie 2019
Dacă arta trasează conturul gândurilor creatoare invitându-te în intimitatea artistului, ceaiul spală balastul zilei, aducându-ți pace și dorință de comunicare. Poți răspunde tentației de a te lăsa emoționat fie în preajma unei opere de artă, fie în compania unor persoane cărora le prețuiești prezența. Oricare va fi alegerea ta, la 5 p.m. te invit la ceai...







No comments:

Post a Comment

Aveți posibilitatea să mă contactați și sunând la numărul de telefon: 0744-572330.
Cu drag,
Elisabeta Sandu (ex. Salamon)

Postări populare